Caniculă, ploi torenţiale, vijelii şi grindină astăzi în ţară
Pagina 1 din 1

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) atenţioneză că indicele de confort termic va depăşi, joi, pragul critic de 80 în estul Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, iar local în zonele de deal şi de munte, precum şi în sud-vestul ţării vor fi ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină.
Potrivit informării meteorologice emise de ANM, în partea a doua a zilei de joi vremea va fi călduroasă în estul Munteniei, în sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde indicele temperatură-umezeală ITU va depăşi pragul critic de 80.
"Manifestări de instabilitate atmosferică (averse ce pot avea caracter torenţial, descărcari electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi căderi de grindină) vor fi local în zonele de deal şi de munte şi în sud-vestul ţării şi pe arii restrânse în celelalte regiuni", se precizează în textul informării.
Meteorologii au mai arătat că, în următoarele zile, în est şi sud-est vremea va deveni caniculară, iar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în jumătatea de vest a teritoriului.
Indicele de confort termic coroborează temperatura aerului cu umiditatea relativă pentru a determina o temperatură aparentă, cea resimţită de corpul uman. Atunci când indicele de confort termic depăşeşte pragul normal, populaţia trebuie să se protejeze adecvat.
Medicii recomandă ca în zilele caniculare oamenii să bea multe lichide, să facă duşuri cât mai des, să consume alimente bogate în fructe şi legume şi să evite expunerea prelungită la soare la orele prânzului.

Subiecte similare
» Lung-metrajul "State si Flacara - Vacanta la Nisa" va fi ASTAZI, la 20:30 pe ProTV!
» unguru bulan tara bantuita
» unguru bulan tara bantuita
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum